Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

“ În ceea ce vedeți dvs este modelul de dascăl roman, care prin școala și educația pe care a primit-o, a crescut generații vrednice, oameni de cultură, pentru cultură și pentru societate. În momentul acesta cred că este printre puținii dascăli care au mai rămas în picioare, el este un dascăl de referință. Dacă ar trebui în acest moment să dăm niște distincții, tezaur uman viu sau dascăl emerit sau dascăl din toată inima, cred ca domnul Constantin Irimia sau badea Costan, coordonatorul Grupului DOR, ar fi unul dintre membrii rândului de sus al panoului de onoare. “

CĂLIN BRĂTEANU– interpret muzică populară, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava

  

“ Grupul Tradițional “Dor”, îndrumat de profesorul Constantin Irimia, impresionează şi tulbură prin muzica simplă, autentică şi atât de curat cântată. “

MIHAELA HELMIS– redactor Radio România Actualități

 “Constantin Irimia – … este un om de valoare, un vieţuitor de colecţie, un „tezaur viu”, cât talent atâta caracter; în simplitatea de dac liber în veşmintele de omăt ale strămoşilor, păstrător de grai cuminte, de datini neîntinate, sărac în traistă şi bogat în inimă, C. Irimia este un român a cărui veşnicie este doar cântecul. Costan a fost predestinat muzicii şi drumurilor. Toţi greierii sunt drumeţi. Costan, violonistul nepereche, fluieraş şi cobzar, contrabasist şi coregraf (cu alăturarea „drăguţei” Ana, pricepută la contrabas, şi Lixandra, fiica lor, animatoare de ispravă, cobzăriţă şi jucăuşă) cu turma de cântăreţi şi horitori după el a fost de văzut şi auzit – ca-n vechime, curat, fără stilizări/ înflorituri – la  Suceava, în toată Bucovina, la Cernăuţi, Iaşi, Bacău, Vaslui, Tulcea (Premiul I la Festivalul „Peştişorul de aur”, cu concurenţi din 14 ţări, 2005), Bucureşti, Tg. Jiu, Bistriţa-Năsăud, Baia Mare, Chişinău, Zastavna, în Polonia etc. “

CONSTANTIN HREHOR– preot și scriitor

“ Noi, Grupul Tradițional DOR încercăm, pe cât posibil, să nu ne abatem de la rânduiala satului de altădată transmisă pe cale orală și chiar scrisă de părinți și bunici. Ne străduim să fim cât mai aproape de ceea ce se întâmpla pe timpuri la clacă, la hram, la bal, la giocul din ogradă, unde lumea se îmbrăca în straie de sărbătoare, iar cântările se făceau doar în grup. De aici vine și numele nostru de grup, nu ansamblu. Avem în repertoriu  30 de piese de taraf (instrumentale) șî încă 10 în pregătire, 20 cântece și tot atâtea jocuri de prin partea locului. Deoarece Bucovina are mai multe variante de grai, noi folosim doar graiul din vatra etnofolclorică Bosanci-Moara. Repertoriul este în continua îmbogățire. Mai greu este să descoperim comori ascunse la rădăcini de stejar.

Pot să mă laud că, eu, badița Costan, mă dau  după cum am apucat, mai cutreier prin sat, mai stau la sfat, ajung la hat și mă zbat, ca să răzbat. “

prof. învățător Constantin Irimia, coordonator Grupul Tradițional DOR